joi, 2 decembrie 2010

Vindeca-te si slabeste cu dieta Paleo!

Mancare naturala si proaspata, nemodificata genetic, acesta era secretul sanatatii stramosilor nostri din epoca de piatra, prin anii 100.000 - 10.000 i.Hr. Nutritionistii au pus la punct o dieta inspirata din acele timpuri, care nu doar te ajuta sa slabesti, dar te si pune pe picioare. Poti manca la discretie fructe si legume proaspete, carne si peste, insa este esential sa faci cat mai multa miscare.

Istoria spune ca stramosii nostri aveau o sanatate de fier si un trup de piatra. Indurau ierni grele fara sa raceasca, iar bolile nu se lipeau de ei. Ei bine, stra-stra-strabunicii nostri aveau cu totul alt mod de viata si o alimentatie mult mai sanatoasa decat a noastra. Vestea buna este ca putem copia acest mod de viata. Totul depinde, evident, de vointa fiecaruia. Dieta Paleo, care aplica principiile nutritioniste din preistoric, consta intr-o alimentatie proaspata, sanatoasa, asemenea celei din paleolitic. Primul pas este sa renunti la cerealele cu lapte consumate la prima ora a zilei si la dulciurile de la desert.
Mancarurile paleolitice, din nou in trend
De ce sa alegi acest regim?

Daca te intrebi ce avantaje ai urmand dieta Paleo, este bine sa stii ca iti poti imbunatati sanatatea considerabil, poti ajunge la o greutate ideala si nici nu va trebui sa-ti numeri caloriile consumate zilnic. Acest regim alimentar iti permite sa mananci cat vrei si cand iti este foame, pierzand intre 500 de grame si 1 kg pe saptamana. In plus, nu te vei plictisi nicio clipa de dieta, pentru ca poti prepara singur retetele, dupa bunul tau plac. Ai avantajul ca te poti juca, pur si simplu, cu ingredientele, le poti alterna, astfel incat sa obtii numai gustari pline de savoare. Mai mult, nu vei avea nevoie de suplimente de vitamine, deoarece alimentele consumate iti vor furniza toti nutrientii necesari bunei functionari a organismului.
In timpul dietei te vei simti mai activ, deoarece vei consuma si foarte multe alimente naturale in stare proaspata, neprelucrate termic. Carbohidratii cu un nivel scazut de zahar, vitaminele antioxidante Omega 3 si fibrele solubile sunt doar cateva dintre substantele nutritive indispensabile organismului tau, pe care le vei obtine urmand aceasta dieta.

Paleo te poate vindeca sau iti poate ameliora boli precum:
aritmia (tulburare a ritmului cardiac);
artrita;
dismenoreea (dureri menstruale);
hipertensiunea arteriala;
hipercolesterolemia (nivelul colesterolului ridicat);
depresia;
acneea;
astenia;
migrena;
obezitatea
La ce placeri culinare renunti?

- painea
- lactatele
- orezul
- pastele fainoase
- lintea
- cartofii
- sarea
- otetul
- soia
- uleiul
- mancarea de tip fast-food
- fasolea
- alimentele fermentate sau murate
- sucurile procesate
- alcoolul
- dulciurile

Iata ce trebuie sa mananci
Multe alimente vin in sprijinul tau in lupta pentru o sanatate de fier si un trup de invidiat:
- Carnea slaba (de preferat de vanat), carnea de vita sau de pasare;
- Calamarii, crevetii, midiile, scoicile, pestele proaspat;
- Ouale;
- Legumele care pot fi mancate crude, cum ar fi castravetii, morcovii, guliile, napii etc;
- Verdeturile aromatice - busuioc, leustean, marar;
- Uleiul de masline extra virgin;
- Nucile, migdalele si fisticul.
Profita de cel mai bogat sezon al anului si consuma multe fructe, mai ales mere, pere, struguri si ananas, pentru ca ele sunt o sursa excelenta de energie. De fapt, orice fel de fruct iti este permis in aceasta dieta.
"Orice dieta normala presupune cinci mese pe zi, adica trei principale si doua gustari. Este bine sa se manance putin si des. Un lucru extrem de important, care trebuie mentionat, este acela ca fiecare individ raspunde diferit la fiecare tip de dieta. De aceea, intotdeauna, pe langa regimul alimentar este nevoie si de multa miscare", spune dr. Razvan Vasilescu, medic specialist diabet zaharat, nutritie si boli metabolice din cadrul Spitalului Clinic Colentina.

 Cu ce inlocuiesti alimentele interzise?

Nu te ingrijora ca preparatele tale nu vor avea gust sau aroma. Problema se rezolva cu ajutorul condimentelor naturale, pe care le poti adauga fara rezerve.
- Sarea, de pilda, se poate inlocui cu praf de chilli sau suc de lamaie.
- Zaharul, cu indulcitori naturali, cum ar fi mierea de albine.
- Otetul, cu suc de lamaie.



O reteta exotica si sanatoasa: Peste curry

Ce ingrediente iti trebuie?


400 gr de lapte de cocos;
400 gr file de peste taiat in felii groase;
2 morcovi taiati in fasii subtiri;
2 linguri de pasta de curry rosu;
coriandru proaspat;
un sfert dintr-o varza rosie, taiata in felii subtiri.

Cum o prepari?
 Pune intr-o tigaie laptele de cocos cu pasta de curry rosu si amesteca, timp de trei minute, la foc mediu. Apoi adauga restul ingredientelor si acopera. Mentine totul pe foc pana cand pestele este gata. Ca sa afli daca este fiert suficient, poti incerca pestele cu o scobitoare. Pentru mai multa savoare, poti adauga frunze proaspete de coriandru.


"Pentru ca organismul are nevoie si de calciu, este indicat, totusi, sa se consume si lactate degresate. Untul si margarina pot fi inlocuite cu 20 -30 de ml de ulei de masline pe zi, pus in salate sau folosit la prelucrarea alimentelor" Razvan Vasilescu